Una dintre cele mai frumoase sarbatori populare ale romanilor este Dragobetele, celebrat in fiecare an pe 24 februarie. Momentul, cunoscut drept Cap de primavara sau Logodna Pasarilor, marcheaza dezmortirea naturii. Pasarile isi cauta cuiburile, iar tinerii perechile. Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri la care era musai sa participi, altfel riscand sa fii bolnav tot anul.

Asemenea Sfantului Valentin, o sarbatoare occidentala mult mai cunoscuta decat cea romaneasca, Dragobetele asigura tranzitia catre un an roditor si face parte, alaturi de majoritatea sarbatorilor populare ale lunii martie, dintr-un cult al unei zeite a fecunditatii. De aceasta zi sunt legate o serie de credinte populare. Se spune in lumea satului ca in aceasta zi barbatii nu trebuie sa le supere pe femei, sa nu se certe cu ele pentru ca altfel nu le va merge bine in tot anul. Barbatii trebuie sa-si gaseasca partenere pentru anul ce vine si de aici si expresia „Dragobetele saruta fetele”. In aceasta zi, flacaii si fetele ies afara, la camp, unde fac hora, petrec si culeg primele flori ale primaverii -- ghiocelul si brandusa. Tinerii au credinta ca in aceasta zi trebuie sa glumeasca si sa respecte sarbatoarea pentru a fi indragostiti tot anul. Iar daca in aceasta zi nu se va fi intalnit fata cu vreun baiat, se crede ca tot anul nu va fi iubita de nici un baiat. Femeilor li se recomanda sa atinga un barbat strain in aceasta zi, pentru a fi dragastoase tot anul. Fetele si femeile aduna zapada in ziua de Dragobete si isi fac rezerve de apa, cu care se spala pe fata peste an ca sa-si pastreze chipul frumos si tanar.

Se spune ca oricare lucru care incepe in ziua de Dragobete merge cu spor. Din aceasta zi pasarile se intorc la cuib si incep a cloci, vitele se intorc de la iesle, iar pasarile incep a face oua. In aceasta zi, femeile batrane fac vraji de dragoste pentru fetele tinere.

Se spune ca de Dragobete se seamana busuiocul in rasadnite, care va fi plantat in gradina in ziua Sfantului Gheorghe. Busuiocul semanat de Dragobete a fost creditat cu puteri magice.