CategoriiRețete vegane/de post

Pilaf de hrișcă cu ciuperci și dovleac

Pilaf de hrișcă cu ciuperci și dovleac

Hrișca este bogată în fibre și minerale și este în mod natural fără gluten. Dar pe lângă toate calitățile nutritive hrișca e dulce, aromată și foarte gustoasă. E foarte populară în zona slavă și la unele popoare asiatice, dar încet, încet a pătruns și în gastronomia europeană. Rețeta noastră aduce împreună hrișca cu dovleacul ceea ce o face foarte potrivită pentru perioada rece.

Reteta pentru 4 -6 portii

  • 250g hrisca decorticată
  • 400g dovleac curățat și tăiat cubulețe
  • 300g ciuperci champignon
  • 5 căței de usturoi
  • Ulei de măsline

  • Cimbru uscat (sau rozmarin, sau amestec de ierburi de Provence)
  • Seminte de pin prăjite (sau alte tipuri de nuci) pentru toping
  • Patrunjel verde
  • Sare, piper

Preparare : 15 minute
Gatire : 40-50 minute

  1. Pregătiți înainte dovleacul (spalați, tăiați cuburi) și ciupercile (spălați și tăiați feliuțe subțiri)
  2. Preincalziti cuptorul la 200°C
  3. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt puneți cuburile de dovleac, asezonate cu ulei de măsline și cimbru.  Se dau la cuptor pentru 20-25 min. Sa fie intre furculița dar să nu se sfărâme.
  4. Intr-un ceaun mare gătiți hrișca. Regula la hriscă este 2 volume de apă la un volum de hrișcă. Deci puneți în ceaun 500 ml apă. Între timp spălați hrișca în 2 ape, ca orezul. Când apa fierbe adăugați hrișca, amestecați ușor cu o lingură. Când începe să fiarbă din nou dați focul la mic, acoperiți cu un capac și nu mai amestecați absolut deloc. Se lasă cam 30-35 minute. Trebuie ca toată apa să fie absorbită.
  5. Într-o tigaie mare se pune ulei de măsline (cam 2 linguri) si usturoiul taiat mărunt. Se călește puțin, nu trebuie să se rumenească. Se adaugă apoi ciupercile bine curățate și tăiate feliuțe subțiri. Gătiți cam 5 minute.
  6. Adăugați apoi în tigaie dovleacul copt și apoi asezonați cu sare și piper.
  7. Într-un castron mare combinați ciupercile, dovleacul, hrișca, pătrunjelul tocat.
  8. La final mai puneți puțin pătrunjel deasupra și semințele de pin rumenite.

Acest pilaf se servește cald ca fel principal. Poftă bună!

Sugestii :

  • Se pot folosi diverse legume : morcovi sau alte rădăcinoase, fenicul, varză de Bruxelles, etc
  • Și la condimente se pot face schimbări funcție de celelalte ingrediente folosite
  • Se poate folosi chiar un sos suplimentar și dacă doriți o notă mai asiatică puteți adăuga sos Tamari.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *